La ce bun să cunoaștem puțină anatomie și fiziologie umană?

Cunoașterea anatomiei și fiziologiei umane ne ajută să ințelegem mult mai bine corpul uman. Cum este alcătuit, care sunt nivelurile de organizare a acestuia, cum funcționeaza el și așa mai departe.

Ca idee, funcțiile corpului nostru depind de structura sa; aceasta oferă indicii despre funcțiile pe care le indeplinește. 

MIC EXEMPLU: Plămânii sunt alcătuiți din milioane de saci alveolari cu pereți extremi de fini.

ANATOMIA se divide in:
1. Anatomie Macroscopică - studiază structurile corpului care sunt vizibile cu ochiul liber; nu necesită microscop
2. Anatomie Microscopică(HISTOLOGIA) - studiază celulele, țesuturile și organele care sunt vizibile doar cu ajutorul microscopului
3. Anatomia Dezvoltării - se ocupă cu dezvoltarea omului din stadiul de ou fecundat până la adult. 

FIZIOLOGIA se divide in:
1. CITOLOGIE - ”cito” inseamnă celulă ceea ce inseamnă că citologia se ocupă cu studiul celuleor și funcțiile acestora
2. NEUROFIZIOLOGIE - studiază funcția nervoasă
3. FIZIOLOGIA RENALĂ - vizează sistemul excretor și funcțiile lui
4. FIZIOLOGIA REPRODUCERII  - studiază organele cu rol de reproducere și modalitățile de reproducere

                                     NIVELURI DE ORGANIZARE STRUCTURALĂ

Pe scurt, corpul uman este alcătuit din:
Atomi  
Molecule
Celule
Țesuturi
Organe
Sisteme de organe

Atomii - sunt particule foarte mici, electronomicroscopice de materie. Ei sunt unități ai elementelor precum: oxigenul, carbonul, azotul sau sodiul. Atomii se combină intre ei pentru a forma moleculele.


Moleculele - se asociază intre ei pentru a forma următorul nivel de organizare și anume celula. Moleculele importante din corpul uman sunt apa, clorura de sodiu (sarea), proteinele, glucidele și lipidele.


Celulele - SUNT UNITATEA FUNDAMENTALĂ A ORGANISMELOR VII!!! 
               - în interiorul celulelor se găsesc nucleul, mitocondriile, ribozomii, lizozomii despre care                        vom vorbi in capitolul următor.
               - exemple de celule ce se găsesc in organismul uman: celule nervoase, celule musculare,                         celule sanguine. FIECARE CU STRUCTURĂ ȘI FUNCȚTE PROPRIE!!!      



Țesuturile - sunt un grup de celule cu structură similară, funcționează impreună și INDEPLINESC                           ACEEAȘI FUNCȚIE! 
                   - Organismul nostru are 4 tipuri de țesuturi: epitelial, conjunctiv, muscular și nervos.                                 Fiecare tip de țesut are rolul său unic in organism.




Organele -  reprezintă nivelul imediat superior. Este compus din două sau mai multe tipuri de țesuturi                        diferite. Spre exemplu stomacul este un organ care este alcătuit din țesut epitelial,                                    conjunctiv, muscular și nervos. UN ORGAN FUNCȚIONEAZĂ CA UN CENTRU                              ANATOMIC ȘI FIZIOLOGIC SPECIALIZAT PENTRU O ANUMITĂ                                            ACTIVITATE!


Sistemul de organe - este ultimul nivel de organizare structurală. După cum arată și numele este                                                compus din mai multe organe cu funcții complementare 
                                  - exemple de sisteme: sistemul respirator, digestiv, circulator, nervos...
                                  - sistemele funcționează impreună pentru a forma organismul, cel mai inalt nivel                                      de organizare.



                                FUNCȚII ALE ORGANISMULUI UMAN

Ok, ok. Ce e asta? 
La fel ca la alte viețuitoare corpul uman are și el câteva funcții pentru a-l  ajuta să se diferențieze de tot ce este lipsit de viață. Astfel, aceste funcții permit celulelor din organism să iși desfășoare activitățile necesare pentru supraviețuire și creștere.

Așadar avem:

METABOLISMUL 
MIȘCAREA ȘI ALTE FUNCȚII
HOMEOSTAZIA

Incepem cu inceputul. 

1.Metabolismul, reprezintă suma tuturor proceselor chimice ce se desfășoară in organism.
Acesta se subimparte in catabolism și anabolism. 
No, ce mai sunt și astea...
CATABOLISMUL reprezintă descompunerea materiilor organice de obicei cu producere de energie (asta inseamnă că eliberează energia)
ANABOLISMUL reprezintă exact opusul. Acesta sintetizează (produce) materie organică ceea ce inseamnă că necesită energie.

Circulația, respirația precum și excreția sunt adaptate sa livreze materie primă metabolismului și totodată să indepărteze produșii de degradare ai acestuia.

Continuăm cu...

2.Mișcarea și alte funcțiii. 

Mișcarea este rezultatul contracției celulelor musculare. Ea poate fi fie voluntară (in cazul mușchilor scheletici) fie involuntară (in cazul mușchiului cardiac-inima)
Oasele și cartilajele participă și ele la realizarea mișcării prin oferirea de locuri de atașare pentru mușchi.

Creșterea. Deja cred că știm, se referă la creșterea in dimensiuni a corpului. Este un proces prin care organismul primește substanțe din mediul înconjurător și iși mărește masa.

Conductibilitatea (alal cuvânt...)
In principiu se referă la conducerea impulsurilor nervoase. CUM? Prin intermediul celulelor care ”plimbă” stimulii dintr-o parte in alta a corpului. Conductibilitatea vizează in special celulele musculare și nervoase.

Reproducerea
Este capacitatea organismului de a procrea. Ea poate fi asexuată și sexuată.

Reproducerea asexuată o intâlnim în procesele de creștere și respirație. Ea este responsabilă pentru formarea a două celule fiice indentice.

Reproducerea sexuată implică producerea de spermatozoizi si ovule și unirea acestora pentru a rezulta un ou fecundat din care se dezvoltă un nou individ. 

Reproducerea sexuată se diferențiază de cea asexuată prin faptul că se divide doar o singură celulă.

Pe lângă funcțiile de mai sus mai avem și excitabilitatea ( răspunsul organismului la un stimul intern sau extern) și excreția (indepărtarea produșilor de degradare ai organismului)

Și nu in ultimul rând...

3.Homeostazia (echilibrul perfect al organismului)

Ca definiție: Reprezintă totalitatea proceselor care contribuie la menținerea parametrilor mediului intern al organismului in limitele normale, chiar dacă mediul inconjurător se modifică. 

DECI această homeostazie se asigură că organismul nostru are toate cele necesare (apă, căldură, oxigen...) il echilibrează chiar și atunci când mediul inconjurător este intr-o continuă schimbare.

Așadar organismul nostru se află in homeostazie atunci când nevoile celulelor sale sunt satisfăcute și funcțiile se desfășoară normal.

TOATE SISTEMELE DE ORGANE SUNT IMPLICATE IN MENȚINEREA HOMEOSTAZIEI!

Condițiile stresante precum bolile, lipsa de oxigen, căldura, durerea afectează homeostazia prvocâand un dezechilibru intern.

Deoarece condițiile interne  variază in mod constant, organismul este protejat de către niște sisteme de autoreglare numite mecanisme de feedback (negativ sau  pozitiv)
Prin aceste mecansime organsimul trimite informații inapoi in sistem pentru a induce un răspuns.

Valoarea de referință a unui mecansim de feedback o reprezinta valoarea normală a unui factor variabil , cum ar fi temperatura. 

Senzorul sau receptorul detectează orice deviere de la valoarea de referință, iar un centru de control primește informații de la diverși receptori pe care le integrează și stabilește răspunsul necesar pentru a reveni la valoarea de referință. In final efectorii produc răspunsul care readuce organismul la homeostazie.

Feedback-ul negativ este principalul mijloc prin care organismul iși păstrează homeostazia.
Acesta intervine in momentul in care informația primită scade producția sistemului astfel incât să aducă sistemul la valoarea lui de referință.

EXEMPLU: după o masă crește nivelul glicemiei in organism, iar glucoza stimulează eliberarea insulinei din pancreas. Insulina favorizează intrarea glucozei in celule și astfel scade nivelul glicemiei. Nivelul scăzut a gluozei determină celulele secretoare de insulină să scadă eliberarea de insulină și să mențină homeostazia

Feedback-ul pozitiv funcționează ca parte a unui mecansim general de reglare astfel incât să producă un răspuns final specific (coagularea sângelui sau nașterea)
Feedback-ul pozitiv reprezintă devierea din ce in ce mai mare de la valoarea de referință până când se obțone răspunsul dorit cum ar fi expulzia fetală și a placentei sau oprirea hemoragiei.

                                             TERMENI DIRECȚIONALI

Indică poziția corpului. In domeniul medicinei se impun și se folosesc anumiți termeni. De exemplu nu spunem ”in fața” ci folosim termenul ”anterior”

PUNCTUL DE REFERINȚĂ PENTRU TOȚI TERMENII DIRECȚIONALI ESTE POZIȚIA ANATOMICĂ!

In poziția anatomică corpul se află in ortosatism(vertical) cu privirea inainte, picioarele apropiate, membrele superioare(mâinile) pe lângă corp, palmele inainte, cu policele(degetul mare) orientat spre exterior.

Așadar, in poziția anatomică fața anterioară a corpului este partea corpului orientată spre partea din față a acestuia.

1. Anterior - in partea din față a corpului, ex: sternul este situat anterior față de inimă
2. Posterior - in partea din spate a corpului, ex: esofagul este situat posterior față de trahee
3. Superior - spre cap sau pe partea de sus a unei structuri, ex: inima este situată superior față de ficat
4. Inferior - in partea opusă capului, in partea de jos a unei structuri, ex: stomacul este situat inferior față de ficat
5. Medial - mai aproape de linia mediană a corpului, ex: ulna se află in partea mediană a antebrațului 
6. Lateral - la distanță de linia mediană a corpului, ex: plămânii sunt situați lateral față de inimă
7. Ipsilateral - de aceeași parte a corpului, ex: vezica biliară și colonul ascendent sunt ipsilaterale
8. Controlateral - de partea opusă a corpului, ex: colonul ascendent și colonul descendent sunt controlaterale
9. Proximal - mai aproape de locul de atașare a unei extremități de trunchi sau de o structură, ex: femurul este situat proximal față de tibie
10. Distal - mai departe de locul de atașare a unei extremități de trunchi sau de o structură, ex: falangele sunt situate distal față de carpiene (oasele incheieturii mâinii)
11. Superficial - spre suprafața corpului, ex: mușchii peretelui toracic sunt situați superficial față de organele din cavitatea toracică
12. Profund - la distanță de suprafața corpului, ex: coastele sunt situate in profunzime față de pielea toracelui.


                                                               PLANURI        


Planurile sunt suprafețe imaginare drepte. Acestea oferă puncte de reper pentru organele corpului uman
Sunt de 3 tipuri:
1.  Planul sagital - este un plan vertical care imparte corpul intr-o parte dreaptă și una stângă. El poate fi mediosagital dacă imparte corpul in două jumătăți egale, sau parasagital dacă imparte corpul in două jumătăți inegale

2. Planul coronal(frontal) - este un plan tot vertical dar care imparte corpul intr-o parte anterioară și una posterioară. Planul coronal formează un unghi drept cu planul sagital.

3. Planul transversal(orizontal) - acesta imparte corpul intr-o parte superoară și una inferioară.
IMAGINE PRELUATĂ DE PE https://liceunet.ro/manual-biologie-anatomie/planuri-raporturi



                                   CAVITĂȚILE ȘI REGIUNILE CORPULUI


 Cavitățile sunt acele spații in care se află organele interne.

 Există două cavități principale și anume:
 1. Cavitatea posterioară
2. Cavitatea anterioară

Cavitatea Posterioară  se află de-a lungul suprafeței posterioare (dorsale) a corpului și cuprinde cavitatea craniană ce conține encefalul, și cavitatea rahidiană ce adăpostește măduva spinării.
Canalul rahidian este delimitat de vertebre.

Cavitatea Anterioară(Ventrală) se află de-a lungul suprafeței anterioare a corpului și adăpostește cavitatea toracică și cavitatea abdomino-pelviană

1. Cavitatea Toracică este delimitată de coaste și mușchi intercostali și se subimparte intr-o cavitatea pleurală stângă și dreaptă, in fiecare situându-se câte un plămân.
Pe lângă cavitatea pleurală, cavitatea toracică mai conține și o cavitate pericardică ce este situată medial de cavitatea pleurală și adăpostește inima, ce se află intr-o regiune numită mediastin.

Mediastinul conține toate organele cavității toracice, excepție făcând plămânii.
Așadar in mediastin avem.

Inima;
Timusul;
Esofagul;
Traheea;
Bronhiile;
Vase sanguine;
Vase limfatice

Cavitatea Pericardică este un spațiu ingust situat intre o foiță viscerală și una parietală (componente ale pericardului(inimii) ) acestea fiind membrane ce invelesc inima.

2. Cavitatea Abdomino-pelviană este separată de cavitatea toracică de către un mușchi mare sub formă de cupolă denumit diafragma. Cavitatea abdomino-pelviană este des intâlnită sub numele de cavitatea peritoneală. După cum arată și numele ea adăpostește organele abdomenului și a pelvisului.

In partea superioară a abdomenului, in subdiviziunea abdominală se găesește: stomacul, ficatul, splina, intestinul gros și cel subțire și alte organe.

In partea inferioară, in subdiviziunea pelviană se găsesc: vezica urinară, organe reproducătoare și rectul.
Imagine preluată de pe https://vreausainvatbiologie.wordpress.com/topografia-organelor-si-a-sistemelor-de-organe/


REGIUNILE CORPULUI

Cavitatea Abdomino-pelviană este impărțită in 9 regiuni diferite.

 1. Regiunea Ombilicală se află in centrul abdomenului;
 2. Regiunea Epigastrică se află imediat superior celei ombilicale;
 3. Regiunea Hipogastrică se află inferior celei ombilicale.

Lateral regiunii ombilicale se găsesc cele două flancuri drept și stâng;
Lateral regiunii epigastrice se găsesc hipocondrul drept și stâng;
Lateral regiunii hipogastrice se găsesc regiunile iliace (inghinale).

Intersecția a două linii imaginare, una verticală și una orizintală are ca rezultat delimitarea altor 4 regiuni. Ele sunt cadranul superior drept și stâng și cadranul inferior drept și stâng. ACESTE DENUMIRI SUNT UTILIZATE IN PREZENT IN PRACTICA CLINICĂ!
Imagine preluată de pe  https://platform.ginamed.ro/cursuri/biologie-barrons/introducere-in-anatomie-si-fiziologie




                                                            MEMBRANELE


Membrana Seroasă - este cea care căptușește atât cavitatea abdominală cât și organele acesteia.
 Este o membrană fină ce este alcătuită din două foițe care conțin un lichid seros, lichid ce este secretat de foițele respective. Rolul acestui lichid este de a permite organelor să alunece cu ușurință pe pereții cavităților corpului, precum și intre ele, fără frecare.
Foițele membranei seroase sunt așezate foarte aproape una de alta.

In corpul nostru există 3 tipuri de membrane seroase și anume:
Pleura, care căptușește cavitatea pleurală
Pericardul care invelește inima
Peritoneul care invelește unele organe abdominale și pelviene iar pe altele le acoperă doar pe partea anterioară.

Fiecare membrană seroasă conține acele foițe despre care am discutat, cea viscerală și cea parietală,
Cea viscerală invelește un organ;
Cea parietală căptușește o cavitate.
  
Un exemplu ar fi: foița parietală a peritoneului căptușește cavitatea abdominală și pelviană iar cea viscerală invelește diverse organe din această cavitate.

INFORMAȚII BENEFICE:

1. Spațiul dintre foițele peritoneale se numește cavitate peritoneală
2. Spațiul dintre foițele pericardice se numește cavitate pericardică
3. Spațiul dintre foițele pleurale se numește cavitate pleurală

Alte mici cavități se găsesc și la nivelul capului. Printre acestea, cavitatea orală (gura) , cavitatea nazală (nasul), urechea medie, orbita, despre care vom discuta in capitolele ce urmează:)))

 

PÂNĂ DATA VIITOARE: